Am luat cu mine
Am luat cu mine
pe drum de poveste,
o inimă bolnavă
și pe mine bolnavă de inimă.
Autoportretul a rămas
agățat în peșteră
unde fiecare stalactită
plânge
pentru un capăt de drum...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
| Olga [din public] a spus pe 25 mai 2008: |
Majoritatea poeziilor tale sunt banale, neinspirate, dar trebuie sa recunosc ca m-ai facut praf cu "... fiecare stalactită
plânge
pentru un capăt de drum..." E o metafora foarte frumoasa. |
| mirela nicoleta hincianu [din public] a spus pe 13 iunie 2008: |
| multumesc pentru apreciere... pai, e simplu... nu mai pierde timpul sa le citesti... scrie tu mai inspirate si pline de metafore si alte figuri de stil, adica "foarte frumoase"... poate invat de la tine... trebuie sa invatam unii de la altii, ca doar nu toata ziua improscam cu noroi unii in ochii celorlalti?!! |
| Silvia Velea [din public] a spus pe 13 iunie 2008: |
Dragă Mirela,
Din punctul meu de vedere, nu cred că este sănătos ca un scriitor să-și păstreze orgoliul. Olga este cititorul tău, unul din miile cărora te adresezi atunci când publici o poezie, iar rolul lui, al cititorului, este să judece ceea ce scrii tu, nu să se ia la întrecere cu tine sau să-ți dea lecții. Asta doar dacă "nu scrii pentru tine", caz în care îți recomand să citești "Proza lirică" a lui Zarifopol, care te va lămuri în ceea ce privește diferența dintre un scriitor autentic și un diletant. |
