Ca iarba

Vino, cât vreme
de vremi vom avea
Iubire sărată, de taină şi humă
Prin ploaia de zahăr,
prin ploaia nebună
logodnicii toţi
din căuş ne vor bea.

Vino în toate
şi-atunci vom pleca
şi părul migdali
înfloriţi ne va cerne
beţie de cai
pe o vale de perne
din sângele crud
doi lăstuni ne-or zbura.

De fi-va să fim
doar o noapte în pârg
cu dungi albăstrii, cercănaţi de tăcere
inelul tău stâng va fi câmpul cu miere,
biserica mea va fi roua
din târg.

Şi-adânc scrijelind cu ninsori în amurg,
când plopii vor smulge
din noi două cruci
vom pune pământul
pe umeri de cuci
foşni-vom ca iarba:
mă duc şi te duci...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!