Pe trupul meu doar poezie
În ochii mei e-atâta poezie, că fiecare geană e un vers
Și freamătă un val pe-o mare vie, ca ploile ce cântă-n univers.
Pe frunte un sonet baudelaire-ian își caută concluzia firească,
Pe-o uvertură-n stil wagnerian, cu o Izoldă și-un Tristan cu mască.
Obrajii în rondele înfloresc, în simfonia sevelor astrale,
Pe gură se mai naște o idilă, cu buze sub săruturile tale.
Alunecă pe umeri elegii, cu lacrima tăcerilor durerii,
Vin brațe pline de melancolii, poveri s-alunge în amurgul serii.
Romanțe răscolesc o amintire și timpul mai pictează înc-un rid,
În meditație stau brațele, spre tine, un colț de cer aș vrea să mai deschid.
Genunchii cântă psalmi pe lutul rece, pe talpa goală mai răsare-un zeu,
Un vis închide pleoapa și petrece un pas timid în drum spre Empireu.
Un imn de pace cântă-n mine, Doamne, când poezia-și face cuib de zeu
În ceru-albastru unde nu adoarme, nicicând o muză la hotarul meu.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.