Ziduri fără turlă

Pământul clocoteşte pe pietre fumegânde,
Se năruie şi vremea printre scântei şi fum,
Apar oştiri de îngeri purtând cu ei osânde,
Căci Sfânta Cruce, azi, a devenit doar scrum.

La margine de zare sunt serpi cu guri de foc
Şi parcă vor să-nghită incandescentul cer,
Iar ziduri fără turlă mai ard din loc în loc,
O spuză ce transmite: De-aicea n-am să pier!

Când Crucea Ta, Iisuse, s-a prăvălit arzând
Toţii am căzut cu frică şi tremur la pământ,
Cuprinşi de lungi regrete, ruşine, lăcrimând,
Ştiind că Te-am rănit, uitând al Tău cuvânt.

Iisuse Blând, ai milă, suntem ca şi pierduţi,
Mai scapă-ne din nou din gheara rece a morţii,
Suntem nevolnici, ştiu, la cel viclean vânduţi,
Dar iartă-ne, ca lupii să nu-şi înfigă colţii.

O, Doamne Milostiv, ce vremuri mai trăim
Şi ce revoltă absurdă în contra Ta şi-a Crucii,
Se strânge laţul iute, dar orbi nu ne căim,
Nu sesizăm declinul nici strigătul răscrucii.

Omul e slab din fire nicicând nu face faţă
La chinuri şi poveri, când boala îl doboară,
Buimac şi-n disperare de Cruce se agaţă,
Se roagă ca să simtă lumina cum coboară.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!