* * *

dumnezeu are o garsonieră în epifiza mea
de fapt e o cameră mică mică
cu pereţii de sticlă
să-i poată vedea
el dumnezeu
pe toţi trecătorii din capul meu
uneori mai coboară în inimă să bem o cafea
fiartă în graalul de care nu se desparte
suntem tovarăşi de singurătate
dar nu ne deranjăm vecinătatea
i-am promis de când s-a mutat
că nu trebuie să îmi plătească ceva
şi oricum nici n-ar avea de unde
fie vorba-ntre noi...
mă ajută în schimb la defrişat
în mod tacit
de pildă ieri mi-a curăţat din nou sufletul
de bălăriile crescute după atâtea inundaţii
nu mă-ntreabă de ce nu reuşesc
în viaţă prea multe
şi el e până la urmă un pustnic
deşi se îmbracă la modă
şi are un zâmbet fermecator
de la un timp construieşte ceva în epifiza mea
la secret
uneori îi aud rindeaua până dimineaţa
poate un cadou îmi zic
pentru buna convieţuire
cine ştie?
ar trebui să mă gândesc şi eu la un dar
de pildă să îi cedez toate încăperile
şi să mă mut în casa copilăriei
ar merita asta...
poate şi eu aş merita

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!