Zbuciumul din vis
Tropăie amintirea în ritmu-i cadențat
Podeaua minții se zguduie din temelii,
Povara vremii privirea mi-a încețoșat
Prin pacla deasă nu văd când ai să vii.
Trupul vibrează când pe aripi de vânt
În vis te furișezi și somnul mi-l sugrumi,
Ca o copilă naivă în prăpastie mă avânt
Rătăcind haotic pe drumul dintre lumi.
La-ncheietura fină a muntelui cu marea
Semnez în condici vechi, de mult uitate,
Aud cum piscul își urlă lung chemarea
Iar valurile mă trag cu unde zbuciumate.
Se-afundă talpa adânc în țărâna moale
Necunoscutul mă atrage-n ritm zglobiu,
Tot universul mi se-ntinde la picioare
Mărșăluind sub polata cerului azuriu.
Spasmele îmi cuprind trupul încovoiat
Sudorii îmi brăzdează pielea catifelată,
Strigătul meu în noapte răsună sfâșiat
Pecetluindu-mi soarta de femeie înșelată.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria-Magdalena Stan. [Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre somn
- poezii despre ritm
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre picioare
- poezii despre noapte
- poezii despre naivitate
- poezii despre munți
- poezii despre femei
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.