Glasul
O voce interioară pune întrebări
punctând figurațiile și retușând conveniențele.
Ce oare în cavalcada deșertului sec aleargă
să poți cuprinde nimicul ce nu sfârșește nicicând?
Ce oare înnebunește iscusința geniului agitat
spre alte zări tulburi de atâtea nelămurite judecăți?
Ce oare îți spui de fiecare dată contrazicându-te
în balansul acela înfiorător al bucuriei de a auzi glasul
obișnuit să poruncească succesiunea firească a stagiunii următoare?
E o treabă personală care nu interesează pe nimeni
iar fericirea de a atinge ceva e același lucru cu oboseala deja instaurată
consecuției timpurilor până la unificarea neprogramată.
Desigur vei spune că n-ai existat
într-o prezentare grafică cu mii și mii de planuri.
Dar oare te saturi? Oare te bucuri?
Și până la urmă suspini de un dor nelămurit
care nu te lasă să fii singur
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Aurel Stănescu. [Vezi poezii despre bucurie, poezii despre grafică, poezii despre genialitate, poezii despre fericire, poezii despre existență, poezii despre deșert sau poezii despre arte plastice
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.