Nu-i nimeni lângă mine

Întâmplător sufăr,
niciodată nu am fost atât de singur.
Cine eşti tu?
Iarba mea înverzeşte în mii de nuanţe
iar neştiutul se-împarte
în jocuri care dor
în doi, în trei.
Nu cumva râzi de mine?
Pe vremuri când eram patron peste inimi
citeam contoarele de scurgere a timpului
şi nu-mi era teamă că deontologia profesională
mă va da de gol cu excedentul de cifre.
Ştiam că deficitul concav se va răsturna într-o oglindă
iar razele lunii vor topi gradual
pactul copacilor ascunşi
sub povara chipului tău
al chinului tău,
în spatele ochilor tăi suferinzi, ispititori,
captatori de prea multă iubire.
Simţeai comoara tristă a sufletului meu de mirt
şi-amplificai curentul indus
eliberând sclipitoarele luminiţe sublime
în aşa fel că niciodată n-am fost atât de singur.
Suferinţa în jocul ei dantelat
mă destramă, se apropie dar... prea încet
şi-aştept izbăvirea, ca să încep alt chin.

Prietenă, alungă-mi incertitudinile
acum
cât suntem încă singuri!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!