Boreal
căutam steaua noastră...
mii de steluțe mă tachinau
mă derutau
mă invitau...
era acolo
mi-a spus că va rămâne
purtându-ne lumina peste timp
numele noastre legate
confetti de stele căzătoare unduiau
doi luceferi se întreceau
în frumusețea împlinirii
luna presăra argint
dându-i soarelui de știre
despre ea și despre noi
cum că el
cel mândru faur
să ne umple cu-al lui aur
sus pe bolta boreală...
steluța noastră
steaua nordului
preferata lordului
fin pulsa
ne lumina
și ne iubea
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.