Împăcare

N-o să mai vorbesc despre ea.
Trăieşte imponderală, undeva între libertate şi căminul frunzelor,
fără întrebări şi fără regrete.
Nu o să îi mai pomenesc numele,
s-a retras în vârful picioarelor din ecoul văzduhului,
s-a întins în nevăzute, neauzite peşteri să îşi odihnească tumultul.
E la fel, nici mai frumoasă, nici mai urâtă, nici mai bună, nici mai rea,
se oglindeşte în ochii timpului.
Mă curta din secetă şi iarnă, din setea şi nesomnul pământului.
Mă urmărea când alergam pe aşchia înnoptării,
se dăruia vântului când deveneam vară, para focului.
Din tulburarea apelor, m-am împăcat cu sufletul nărăvaş al naturii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!