Thot

Magii scribi cunosc secretul zeului ce născocise
Întru slava veşniciei ştiinţa lucrurilor scrise,
Dătătorul de cuvinte şi întâiul sacerdot,
Zeul lunii şi-al magiei, zeul alchimiei, Thot,
Cel ce semne hieroglife dăltuise-n chip măiastru,
Luându-şi ca model chiar luna, înţeleptul nopţii astru,
Căci aşa cum este luna o oglindă pentru soare,
Duhul nevăzut vestindu-i în adânca înnoptare,
E şi scrisul o oglindă fastuos alcătuită
Pe potriva strălucirii ce se lasă-n ea privită,
O oglindă ce rămâne chiar de soarele-i s-a stins,
Lună veşnic păstrătoare în noaptea de neînvins.

Şi cine-ar putea citire să dea magicelor forme
Şi cu aburul rostirii viu conturele enorme
Să le umple, să le smulgă din tăcerea lor măreaţă,
Prin puterea hieroglifei, strălucirii i-ar da viaţă,
Luna ar părea că-i soare şi argintul aur greu,
Alchimist ar fi acela, slujitor marelui zeu,
Poarta-n lături s-ar deschide către lumile trecute,
Şi-ar juca vremelnicia de la cap umbrele mute:
Apele ce-au curs odată ar mai curge cum au curs,
Ochii care-au fost în lacrimi ar mai plânge cum au plâns,
Iară cei ce-odinioară îndelung s-au fost iubit,
Regăsindu-se din moarte, se iubi-vor înzecit.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!