* * *
Ai vândut iubirea mea
Pe o apă de beție,
Te jucai cu viața ta
Și ziceai că-i armonie.
Căutai să te alinți
Cu o vorbă străvezie,
Se pierdeau făgăduinți,
Albe flori de iasomie.
Nu erai când te strigau
Zorii în chemări blajine,
Ocoleai iubirea-rai,
Semănai iubirea-ură!
Acum zici că ți-ai dori
Dorul tău să vină iară?!
Oare, cui i-ar trebui
Alba iarnă într-o vară?!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.