La o cramă
la o cramă
un necunoscut rostogolea
un butoi cu melancolie
pe scările pe care urcă
și coboară
vița de vie
nobilă, albastră, obscenă
la intrare
doi copii de cerberi
sorbeau liniștiți măduva
unui pensionar adormit
obscen și nefericit
cu o liră am cumpărat
preșul galben tocit
și i-am cântat
i-am tot cântat
aplecat și-ndurerat
de mama fiului meu
moartă demult
căci de mult n-o mai știu
n-o mai văd
n-o mai vreau
în colțul patului meu fumuriu
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.