Presiune absolută

nu ştiu ce fac, dar, cumva, de o vreme,
provoc printre semeni sentimente extreme,
am fost adorată şi urâtă de moarte,
suită pe soclu şi lăsată de-o parte.

am fost o comoară, declarată-apoi nulă,
am primit osanale şi cuvinte de hulă,
aruncată-n uitare, deshumată cu-onor,
condamnată pe viaţă pentru propriu-i omor.

fără s-adulmec în nouri cu nasul,
pe nepusă masă mă cheamă Parnasul,
deşi eu tânjesc de o groază de ani
o nimfă să fiu într-o turmă de pani.

când doctorii falşi mi-amputează fiinţa,
de pe trunchiul răpus se ridică mlădiţa
şi toanele lumii, împănate cu-amocuri,
airbaguri îmi sunt, ce mă cruţă de şocuri.

repatat mă cobor într-al zilei cavou
şi din luptă mă-ntorc şi învins şi erou,
barometrul se-agită când în jos, când în sus,
însă sufletu-mi ţine zero grade cu plus.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!