La clubul zeilor
exersez în taină amorul platonic
Eros îmi este vitual amant
Cronos îmi insuflă optimismul tonic
Appolo strălucește ca un diamant.
arde-n mine focul sacru de la Prometeu
uscături de gânduri se transformă-n scrum
fluturii iubirii zburdă-n decolteu
Jupiter deschide sorții un nou drum.
la clubul zeilor dansez menuet
elixirul vieții l-am sorbit cu sete
înlătur cu grijă timpul desuet
arunc în flăcări decepții, regrete.
palton de lumină sufletul îmbracă
iarna amăgirilor aștept să treacă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.