Revelații conceptuale
trăiesc romantismul în mod absolut
extazul poetic își spune cuvântul
mărturisesc în lume câte am făcut
să mă-nfrățesc cu cerul cu pământul.
suflarea mea să ajungă la soare
cu gânduri curate pline de admirații
mi-a fost mereu aproape cu o îmbărbătare
în câmpuri abisale a cernut revelații.
viața mea zâmbește în fotografii
muzica și versul hrănesc sufletul meu
simt incomensurabil sensul de a fi
și Sfânta Treime o voi sluji mereu.
străbat lumea largă... sublime geografii
căci peste tot îl întâlnesc pe Dumnezeu.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.