Ridică-te române, profanii tăi să piară...

Ridică-te române şi uită-te în munţi
Înlănţuiţi de vreascuri, de brazi (şi ăia ciunţi).
Şi uită-te la tine, cămaşa ta-i de gheaţă,
Iar somnul tău de moarte confiscă orice viaţă.

Visezi coroane nalte şi regi călcând pe tun ;
Dar unde-ţi este oare mândria de român?
Că noaptea care vine e noapte pentru ţară,
Iar tu te stingi simţit în pâinea ta amară.

Rănit e pieptul tău de visul cel naiv,
Ce negura a-nghiţit... e mort definitiv!
Să ştii că zeii mor în tunet sau în fulger,
Şi-acela ce te-nşeală sub masca unui înger.

Ţi-atârnă ceru-n ştreang, te uiţi ca un străin
La doi bătrâni bolnavi cu inimi de pelin.
Deschide bine ochii... şi iată sărăcia - UMBLĂ!
Nu încuviinţa avarii, că patria nu-i umbră!

Te-ndepărtezi de vatră sub ochii lor de şarpe
Şi doina ta străbună se zbate-n glas de moarte.
Şi crucile-s pe moarte, părinţii în mormânt
Neputincioşi se-nchină aşa de orbi cum sunt.

Nu vrei să ştii, române, ce e mai jos de jos,
Că uneori şi sluga nu are vreun folos.
De pâinea ta – DESTUL!... nimănui nu-i pasă,
Străin ce eşti, confrate, de limbă şi de casă.

Ridică-te române, profanii tăi să piară,
Ţărâna unde calci să îţi miroasă a ţară.
Nu asculta trădarea a celor ce te învaţă,
Ridică-te române! Ai dreptul tău la viaţă.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine (februarie 2018)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Votează! | Copiază!