În jocul umbrelor

Cădea o umbră peste-un ochi de geam
Făcând deodată muzica să tacă,
Şi din pereţi străini ieşind vedeam
Ce nu păreau dispuşi să mă şi placă...
Şi fricile se deşteptau străine,
Şi nimeni nu era să le adoarmă;
Cu degetele răscolea în mine
Blestem ce cobora bătrân din carmă...

De dincolo de-ncremenirea morţii,
Dintr-un tablou râzând privea o damă,
Mă şi vedea căzând la mâna sorţii
Purtând pe umeri, ca şi ea, o ramă...
Numai că azi sunt tare supărată
Şi nu mai vreau să fac paşi înapoi,
Nu vreau să mă mai tem de nici o soartă,
Şi nici de viaţa plină de nevoi!

Şi mă ridic cum se ridică apa
Împinsă-n sus de undele de şoc,
Aprind, de-odat', cu mâna stângă lampa
Şi în lumină toate-s iar la loc...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!