Mersul la izvorul iubirii
Freamătul iubirii ne leagănă în clipe de încredere,
Tu nu crezi pierderea esenței din valul curgerii
Sentimentelor pe căi necunoscute, ireversibile,
Tânjesc sub carapacea așteptării în Valea plângerii.
Nu mai sper, nu mai cred, în nimicul drumului ratat,
Întunericul aduce în prag molima sufletului ros
De apropoul că nu știi ce să spui adesea despre noi,
Visul iubirii este sculptat în putredul os de prisos.
Te cheamă o zână la masă, îți toarnă din ambră,
Oricum mai dulce vei fi la-ntâlniri ne-ntâlnite,
Freamătul iubirii o să-ți cuprindă inima albastră
Și-ai să mergi la izvorul iubirii cu mine-nainte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.