La ce bun?
La ce bun? M-am întrebat.
De multe zile nu mai scriu,
Cuvintele s-au așezat cuminți în matca lor,
Emit lucruri prozaice,
Sensurile nu mai transfigurează realitatea,
Știu, am scris despre narcozele iubirii,
Am testat câmpiile semantice.
Acesta sunt eu,
În aceste cărți mi-am îngropat prozodia,
Lirica albastră a tristeții,
Lumina difuză a dimineților
Binecuvântate cu stilistica eului
Suspendat între grădinile onirice
Și senzația acută a lumii terestre.
Am scris pentru mine,
Într-un exercițiu vindecător,
Poate am scris și pentru voi,
Dar nu știu de ce poezia a rămas captivă,
În sticla asta prin care curg imagini colorate,
Am impresia că nu străbate dincolo,
Suntem atât de mulți, sunt atât de confuz,
Fiecare zugrăvește în maniera personală,
Tubulatura golului ce ne înghite pe toți,
"Limba" aceasta stranie a confreriei artelor,
Noi cei ce scriem, ei cei ce nu ne citesc...
Emitem semnale codificate,
Sticlele cu răvașe în oceanul ignoranței,
"Galaxia Gutenberg" transpusă în continuumul cibernetic,
Luminițe de licurici în noaptea universală.
La ce bun?
Oricum nimeni nu-și va aminti...
poezie de Mihai Afilom Victor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Afilom Victor. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.