Bătrânul arbore
După taifun
De ani împovărat,
bătrânul arbore
s-a prăbușit înlăcrimat
și murmură înspăimântat:
"ce vremuri tulburi,
ce lume nebună,
unde mi-s frații?!
pământul alunecă,
oceanul se-agită,
e-o vreme cumplită
pentru bunici și nepoți,
pentru mame și tați,
chiar pentru prieteni și frați...
Sunt singur,
unde - ați dispărut cu toții?!"
Cu flăcări pe nări
și suflu fierbinte,
vulcanu-i răspunde:
" degeaba te-ntrebi,
nimeni nu-ți va răspunde,
lumea-i grăbită,
doar eu am venit la priveghi,
închide ochii și dormi..."
poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tată
- poezii despre spaimă
- poezii despre somn
- poezii despre prietenie
- poezii despre ochi
- poezii despre ocean
- poezii despre mamă
- poezii despre foc
- poezii despre copaci
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.