Ramurile Magnoliei
Mândrele dealuri de topaz
Ale tinereții pe care am urcat
Și noi, îți amintești?
Parcurile dezfrunzite și imaculate
Incercarea de a fi noi înșine.
Ramurile magnoliei sub învelișul
Cărora n-ai ghicit floarea.
Drumul la întâmplare prin orașul
Abia ieșit de sub febrele iernii.
Toate s-au adunat în clocotul sângelui
Nostru stigmatizat de durere.
Orice am fi căutat n-am fi găsit.
Era totul în noi, numai de-am fi știut.
Tu nu ai simțit fiorul cald
Al primei noastre atingeri.
Ai venit în cercul dorințelor mele
Și ți-am devorat cumințenia
Ca un păianjen care demult
Aștepta în plasa lui de mătase
O gâză frumoasă și nevinovată.
Trebuia să ne iubim
Precum vâscul cu arborele:
Tu să-mi dai mie putere
Și eu să te pot învinge.
poezie de Marin Mihalache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marin Mihalache. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.