Simfonia care oftează
tristețea de toamnă iar mă împresoară
cerul deasupra parcă este de plumb
clipele sunt grele ca pietrele de moară
izvorul meu susură lângă lan de porumb
o lumânare mi se aprinde-n piept
sufletul meu îngenunchiază iar
chem prin rugăciune astrul înțelept
să mă umple de lumină și de har
pe marea speranței navighez haotic
fără să știu pe unde ancora s-o cobor
aproape de laguna cu verdele exotic
să-mi fie cald și iarna frigul să-l dobor
e noapte în suflet simfonia oftează
pe harpa cerului atârnată de rază
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Floare Petrov. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.