Eu pentru tine mă rog, acum, natură

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să supravieţuieşti
În lumea mea modernă,
Să nu te piardă, a omenirii viitură.
Să-ţi mai rămână falnici codrii înalţi,
Şi verde iarba din câmpie,
Iar florile să nu-şi piardă mirosul,
Şi minunatele culori,
Tot limpezi, izvoarele-ţi rămâie.

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să-i ţii în braţe; pe cei ce te iubesc,
Adevăraţi prieteni să-ţi rămână.
Să te preamărească păsările în cântul lor,
Şi trecătorul să uite să mai plece,
Iar copilaşi fugind, după mici fluturi,
Picioarele în rouă să le înece,
Şi-atunci, când cad, împleticiţi prin iarbă,
Să nu plângă prea tare,
Că nu e asfalt dur, e iarbă şi e rouă.

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să-ţi mai rămână mare a ta putere,
Să poţi să lupţi, cu cei ce rău-ţi vor,
Şi nu-nţeleg că tu eşti o minune,
Căci vreau să te cunoască, ca şi mine,
Copiii, nepoţii şi stră şi strănepoţii,
Din generaţiile ce vor să vie.

poezie de Valeria Mahok (23 mai 1992)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!