Lumina ochilor pustii

În sentimente găunoase
şi tari, şi reci, şi nebuloase
se-aprinde flacăra curată
de-o stea şubredă spânzurată.

Ce-nchide dorul nostru pleoape
într-un pustiu de munţi şi ape,
dar văi abrupte laolaltă
înghit albastra zare-naltă...

- Himeră, dulcea mea mireasă,
de-ai strecura capricioasă
un lung suspin la mine-n tindă
te voi urî ca pe-o oglindă.

Cuvinte fragezi şi umile
ne putrezesc printre argile,
ascunse-n înţelesul veşnic -
de-a pururi peregrin netrebnic.

Ne-a mai rămas doar orizontul
de contemplat pe întreg frontul,
şi-un strop mărunt de reverie
culege-n noi melancolie.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Paula Casandra Larionescu
Votează! | Copiază!