Judecata de apoi
Fiece vers îl încep cu sfârșitul
Concluzie de simț netrăit
Precum și soarele asfințitul
Și-l face mereu plictisit
Mi-e silă de propria umbră
Ce obsesiv urmărește
Prin ploaie, prin soare, prin tundră
Un tată ce nu o iubește
Dar cel mai mult îmi e frică
De liniștea veacului sec
De oameni ce viața îmi strică
Și mi-e rușine să plec
Visez la o singură cale
Orbit să alerg ca un leu
Și cu apucături maniacale
Să-l judec eu, pe Dumnezeu
poezie de Andrei Cucerzan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.