Hăul din Paradis
Mă jurai, iubito, ție doar să-l spui,
să-ți transform în fluturi toate-acele molii
ce tresaltă-n tine ca-ntre vechi lințolii
când citești scrisoarea unuia. A cui?
Păi... nu pot, iubito, n-aș putea să spun,
că era prin visuri, nu era citeț,
dar scria cam sexi și cam îndrăneț
pentr-o zi ca aia, parcă... de Crăciun.
Nu contează! Uite, trec la visul meu,
când eram cu tine. Doamne, ce mai vis!
Noi, goliți de toate, ca în Paradis,
tu păreai zeiță, eu păream un zeu.
Te strângeam zeiește-n brațele-mi zeiești
și-ți striveam privirea în cătarea mea
care-n clipa-ceea doar nectar avea
și era pierdută-n formele-ți lumești.
În alunecarea peste trupul tău,
mâna-mi tremurândă s-a oprit un pic
și-n secunda ceea... n-a mai fost nimic
sau, de-a fost, urmarea, visul, tot... e-un hău.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.