Azi am aripi
Azi am aripi și simt că pot să zbor,
Cu mine-n lume-s singur călător.
Mă dezlipesc ușor de orice dor
Și simt, încet-încet, că nu mai mor.
Astăzi cred tot în mine și-o să dau
Și-n stânga și în dreapta tot ce vreau
Să văd la alții și ce-alții doreau
În mine să găsească, le predau.
Azi simt că zboru-mi este mai înalt
Și visu-mi nu-i la fel ca al celuilalt.
În mine sare saltul după salt
Și cântă viața mai lin ca un psalt.
Azi am o inimă încurajată
Iar haina sufletului mi-e spălată
Și-mpodobotă, înfrumusețată
Cu-o dulce, sfântă dragoste curată.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.