Zâna
Stătea pe scaun nemișcată
Părea din marmură sculptată
Un zâmbet vag acoperea
Tot ce in mintea ei gândea
Un trup subțire delicat
In alb mătasă-nfășurat
Doi ochi ce nu clipeau deloc
Șopteau că timpul stă pe loc
Părea o zână ce-a venit
Iar eu rămân incremenit
Nu pot să cred azi in povești
-Frumoaso... spune cine ești
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.