Când vreau
Când vreau să tacă zgomotele
Îmi scot amplificatorul de sunete
Și mă asigur că nu mai pot auzi
Nici lacrima, nici durerea sfredelind sufletul.
Canalul auditiv este ca un hublou
Ce se deschide spre nicăieri,
Căci acolo este uitarea de lumea din jur.
Ciocanul, scărița și nicovala,
Timpanul și nervul auditiv
Sunt singurele jucării pe care le recompun
Cu puterea gândului.
Și atunci pot auz în mine
Dincolo de disperare și voci...
Atunci îmi pot auzi sufletul
Și bătăile inimii
Singura certitudine că exist.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre voce
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
- poezii despre puls
- poezii despre jucării
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.