* * *
Privește-mă, sunt cel ce prinde vise,
Cu palmele întoarse către cer,
În plete, ca podoabe, gânduri ninse,
Iar recea-mi judecată, un hanger.
Te regăsesc pe firul vieții mele,
Suntem maeștri-n camera cu-oglinzi,
În alte universuri paralele
Mă tot privești și mâna mi-o întinzi.
Spre ochii tăi fug gândurile mele
Și mă socot să fac spre tine-un pas,
Să te-ntâlnesc în punctul din poeme,
'n eternitatea care ne-a rămas.
Te simt acolo ca pe-o primăvară,
Ce-și scutură-n-spre mine albe flori,
Chemându-mă cu ploaia milenară
Să-ntinerim în fuga după nori.
poezie de Mihai Laurențiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Laurențiu Stoia. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.