Meditație
Am trecut vârsta la care tot ce zboară se mănâncă,
nicio falsă modestie nu-mi mai spune chiar nimica,
gura lumii poa' să strige tot ce vrea, mi-a murit frica
de-a trăi de dragul meu, azi sunt tare ca o stâncă.
Nici spre cai verzi pe perete nu îmi mai îndrept privirea,
viața m-a-nvățat devreme că nu există-ntâmplare,
nu poți cumpăra IUBIREA cu monezi de-nverșunare,
ziua bolii sau a morții nu știu ce e mituirea.
Nu mai cred demult în alții, îmi sunt singurul prieten,
dacă sufletul mă doare, numai mie-mi povestește
și numai a mea scânteie-ntotdeauna reușește
să-l vindece, mângâindu-l, când i-amintește de Eden.
Am atins vârsta la care mă privesc cu demnitate,
nu mă-mpiedic de micimea marii răutăți din lume,
cum nici valul nu se-oprește-n ale mării-amare spume...
Tac... și-ascult povestea vieții... hai, noroc, SINEITATE!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.