* * *
Era frumos atunci spre tine drumul
În două părți văzduhul se rupea
Sub norii albi din cale-mi cu duiumul
Planeta tot mai mică se făcea.
Era acea iubire în aripă
La felul cum zburam tăcut prin munți
Voiam să fii, iubito-n orice clipă
Gândul frumos prea tristei mele frunți.
Acum, aici și dincolo de ziduri
Te vreau aievea să îți pot vorbi
Și când ne-or crește-n colțul gurii riduri
Atunci mai mult, râzănd te voi iubi.
poezie de Lavric Fomici
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Lavric Fomici. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.