Vis
De aș putea să strâng în pumni Sahara,
Atât de tare, s-o prefac în stâncă,
Și-acolo unde-i bolta mai adâncă
Să o ridic și-apoi să îi iau scara,
Dezlănțuind în albii însetate
Izvoarele curgându-și apa vie
Prin șipote-n scântei de feerie
Din cheia ce-am topit-o nestemate,
Iar din culori ce triluri se coboară,
Un pat aș împleti viselor tale
Cu așternut și perne de petale
Din baobabii-n floare, prima oară,
Unde pe seară, sub aceeași Lună,
Am reîncepe-o nouă epopee,
Eu singur om, tu unică femeie,
O lume mai cuminte și mai bună.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.