Vecina
E grădina pup de floare,
Când în ea intră vecina,
Mândră și încântătoare,
Să verifice... stupina.
Ochiul cată-n disperare
Înspre trupu-i... îngeresc,
Oare cum și de ce oare?
Tremur numai de-o zăresc.
Stelele dispar în noapte,
Și nu știu... a cui e vina
Dorului de mere coapte,
Ce-mi tot caută... pricina.
Luna vrăfulește-n focul
Care-mi mistuie... retina,
Când încet, pune norocul
Între sâni... știți voi... la Ina.
Patimile-n ei tresaltă
Și Ispita... bat-o vina,
Ca o trestie de-naltă
Și mlădie... este Crina
Dulce, tandră... măritată,
Iar mi-a invadat grădina,
Dar odată... și odată,
Cade în păcat... VECINA.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.