Clepsidra iubirii
Am scris povestea noastră cu lacrimi mari, de sânge,
Mi-am încuiat durerea în stâncă de granit,
Ecoul ei ar face și-un surdo-mut a plânge,
Trezind reverberații până spre infinit!
Am fost, întru vecie, condamnați la iubire:
Pereche-nepereche, în absurd univers,
Suflete împletite întru nemărginire,
Ce croiesc împreună amintiri de neșters!
Te-ai cuibărit domol, ca fetusul în pântec,
În gândul meu vetust, cu iz de crizanteme,
Aștepți o alinare și, ca de leagăn, cântec,
Ce să-ți adoarmă grija ce-mi porți din vreme-n vreme.
Destinul meu ironic mi te-a adus în cale,
Tu mi-ești cel mai străin, tot tu, cel mai aproape,
Mereu tânji-voi să m-arunc în brațele tale,
Din lacrimile mele, inima-ți să se-adape!
În lumea guvernată de legi iraționale,
Pentru al fericirii neprețuit nectar,
Armele-mi voi depune la picioarele tale,
Voi răsturna clepsidra iubirii iar și iar!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Leliana Rădulescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.