În tăcerea de azi

m-ai alungat în nevinovata tăcere de azi
dorului strigăt pe de rost să-mi pot trăi revederea,
într-un regret de paradis umblător prin vis.
memoria paşilor tăi s-o regăsesc în rezonanţa depărtării
chiar dacă timpul răstoarnă inconştienţă şi rapsodic despică
pletele-mi în faţa păsării
cuprinsă de un tril pribeag pe fluida-mi eşarfă,
ce poartă conform viziunii mele
atomi plecaţi-n exacerbări de absolut.

m-ai alungat,
să învăţ a face adunări de clipe nesincrone
să-ţi salvez prefăcuta ta geometrie,
cu reverbere disproporţionate
şi cu emfaze furate din necheltuitul sentiment;
nederanjat chiar dacă tandra citoplasmă a tăcerii
mângâia sub glezne de scaun o trântire
de imaginaţie trecută-n viciu abuz,
cu zăbale căzute pe genunchi de sferă.

se agită geamul acum,
mă uit în trăiri decalibrate şi caut explicaţii
în lucidul acela ce scormoneşte-n zgura nepăsării,
în dâra visului ce înaintează pe spate
şi nu poate reîncepe o acţiune nouă,
oricât de singuri am fi, oricât de fierbinţi şi fabuloşi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!