Lumina eternă
Iubesc o muritoare de femeie,
Nemuritor fiind prin tot ce fac,
Mă simt precum un lacăt fără cheie
Și nu știu cum să fac să mă desfac
Mă sinucid în fiecare clipă
În care te iubesc și nu te am
Și fac din veșnicia ta risipă,
Că sunt nemuritor, precum spuneam
Dar ce să fac, dacă făcui din tine
Făptura lumii cea mai adorată?
Mă rog să înțelegi cum se cuvine
Că n-a mai fost iubită niciodată
O singură femeie muritoare
Ca tine, sub nemuritorul soare.
poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.