Sonetul toamnei
Îmi explodează toamna pe cărare,
Stupoare preschimbată-n frenezie
Și taine dulci mi-azvârle-n poezie,
Când trupuri crude ard în lupanare.
Nu mai e loc de nicio amânare,
Pentr-o dumnezeiască erezie,
În duhu-i, toamna, lin, ne circumscrie,
Lumini de miere stau să ne-nfioare...
Melancolia toamnei e-o favoare
Adusă propriilor noastre întomnări,
Iubito, pleacă păsările migratoare,
Scriind sublim, pe cer, peregrinări,
Care ne lasă-n tandră-mbrățișare
Cu dor și-arome speciale-n nări...
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dumitru Sârghie. [Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre păsările călătoare
- poezii despre păsări
- poezii despre poezie
- poezii despre miere
- poezii despre melancolie
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre erezie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.