Toamna dinlăuntru
Toamna s-a opărit de atâtea poteci carnivore,
doar nopțile ei, fără dinți,
rumegă, cu buze reci, vise ierbivore.
Echinopțiul s-a frânt de la sfinți,
în risipirile trupului cad himere brune
și rămân doar niște frunzișuri fără de nume.
Tu ești pictată de amintirile ei parfumate...
de versul presărat pe ramuri, licărind rimelate,
bronzată ești acum de chimia minților pustii...
o, toamnă, fără de zâmbet, de unde vii?
De ce ne-am iubi, de ce ne-am iubi,
spuse zeul iubirii, când voi, muritorii,
nu aveți din interior ceva a dărui,
nu mai simțiți că sunteți ai lacrimei vii?
Dă-mi mâna ta, sărutului,
dă-mi filele rupte din degetele tale,
o, toamnă, suflet copt, pe vălu-ți ars de soare
așează lumea, frunzele, visele abătutului.
poezie de Aurel Petre (1 septembrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.