200 de ani...
200 de ani ne târâm pe sub cer
cu bocancii de plumb și cătușa de-oțel,
200 de ani între zbor și mormânt
cu ochii-n pământ, dar cu dorul fidel...
200 de ani cu-al răbdării cuțit
în gâtleje înfipt, să nu cerem dreptate,
200 de ani... un infern răstignit
pe izvorul luminii, să nu vrem libertate...
200 de ani prea orfani de o mamă...
Ce așteaptă cuminte să-i revină copii,
200 de ani îndopați cu sânge, ca vamă,
din iubirea de frate, ce ne scrie la vii...
200 de ani cu-n vis orb, de-ntregire,
Doamne, nu ne minți, că mai suntem inapți!
200 de ani prea nedemni de iubire...,
atunci dați-ne otravă, de ne țineți de frați!
Mai ușor, poate, ar fi, lăcrimând a privi
palma dragă de cer peste gardul cu spini
Și-a-nvăța zi de zi a visa..., a zidi..., a iubi...
sub ciubota rusească... printre inimi de câini...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.