M-am aruncat în viața asta
ca într-o apă tulbure
lovindu-mă de negrul zilelor
și de singurătatea nopților
până la absurd am lungit speranțele
gustând deznădejdea albiilor
mi s-a părut mereu că mă întrec pe mine
că zbuciumul fără sfârșit
seamănă cu o nevoie acută
e ca atunci când aduni
în plămâni
tot aerul din jur
și simți că se sparg
dar continui să-l ții
pentru nemărginirea clipelor
această posesie
a nedefinitului
sau a întregului
e făcută să pară că ai învins
un fel de hologramă
a perfecțiunii
unde și nenorocirile
capătă forma
îndestulării
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.