Decât să cumpăr
Decât să număr nopțile încinse,
Mai bine trag ispitelor perdeaua
Păcatelor... de care au fost atinse,
Când puritatea le era ca neaua.
Decât să stric... a viselor virtute,
Sărut un sân dospit amiaza mare,
Ascuns în credincioase... iezuite,
Ce pot seduce minima răbdare.
Decât să cumpăr aur și mărgele
Mai bine scutur frunzele de nuc
Și răstignind iubirile prin ele,
Am să le-nvăț... al fericirii truc.
Decât s-aștept a clipei pasiune,
Ridic paharul dragostei dintâi
Eretica... arzând ca un cărbune
Șoptind încet și repetat... rămâi.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.