Glasul destinului
Să-mi spună-un ultim bun rămas,
Când triste zorile se duc,
Cânta o mierlă, într-un nuc,
Cernită, c-un angelic glas.
Cu tact, rozându-mi un papuc,
M-așteaptă-un câine de pripas,
Să-mi spună-un ultim bun rămas,
Când triste zorile se duc,
Cu glasul grav, de contrabas,
Destinul îmi mai joacă-un truc,
Fiindcă-n ultimul meu ceas,
Mă aștepta un pui de cuc....
Să-mi spună-un ultim bun rămas!
rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.