Umărul drept

Mă doare umărul drept.
Păsările răpitoare ale Pustiei
au tot muşcat hulpav
din carnea lui,
lăsându-l gol şi decojit
asemeni unui cuib părăsit.
Apoi înaripatele au zburat,
fâlfâindu-şi aripile negre
peste stârvurile deşertului,
mutilate de ciocurile lor însângerate.

Păşesc cu greu prin Negev,
sunt o umbră călătoare
ce-şi caută trupul pierdut.
Tânjesc după Casa tatălui meu, Abraam,
refugiul meu milenar,
spre care mă poartă, instictiv,
picioarele obosite, şi dogorite
de nisipul fierbinte.

Mă doare umărul drept
de-o rană urâtă şi grea.
Descărnat şi învineţit,
osul coclit miroase greu.
Doamne, aştept Mâna
care să toarne untdelemnul
şi vinul înnoirii, peste el...!

Iar la întoarcere,
la o altă Întoarcere,
către Casa tatălui meu,
Abraam,
în mijlocul Şir-ului
de bucurie,
ştiu sigur că Tu
îi vei răsplăti
Mâinii samaritene,
însutit şi-nmiit.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (august 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Votează! | Copiază!