Furie

Mă cert c-un greiere pe-o coardă de chitară,
Pe doina unei frunze-n asfinţit,
Cu valul ce molatec desfăşoară
Pe maluri vechi nisipul mărunţit.

Mă cert cu umbra ce m-a părăsit,
Cu lacrima ce şi-a secat izvorul;
Mă cert cu timpul ăsta prea zgârcit
Ce-atâtor "duşi" mă face să duc dorul.

Mă cert cu primăvara ce grăbită
Se aruncă în a-l grâului talaz,
Din valuri să re-nvie aurită
Cu macii roşi, vară, pe obraz!

Mă cert cu soarta crudă ce mi-a dat
Din câte daruri duce-n buzunare
Numai tristeţe, lacrimi şi oftat,
Şi un ocean întreg de supărare!

Că mi-e-mbibată carnea cu amar
Iar furia-mi sclipeşte în privire
De-am spart oglinda asta ce-n zadar
Mă amăgeşte cu iarăşi cu iubire!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!