Apă de dor
Dă-mi, Doamne,-un stilou, să scriu pe un nor,
cu litere mari, cât îmi e de dor
de-al Nouălea Cer, rămas neatins
de-un ochi muritor, de viață închis...
Chiar dacă am vrea să nu ne-ntristăm,
o facem, crezând că ne bucurăm
de ce-i trecător și neînsemnat...
De ce, ce ne place-nseamnă păcat?!
O grea bâjbâială ăst' Dar, numit viață!
În timpu-i ce trece, ne sapă pe față
dureri și tristeți și zgârie-obrazul
cu șanțuri adânci, să-ngroape necazul.
De haz de necaz, rău m-am săturat,
pe oamenii răi, chiar m-am supărat!
E-un pic cam târziu s-am grijă de mine,
da-i bine și-acum! Să văd cât mă ține!
Dă-mi, Doamne,-un stilou, trimite-mi un nor
cu apă de dor, vers curgă izvor!...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.