Chemare
Nu-mi auzi strigătul?
Chemarea din inima mea.
Nu-mi simți lacrima
Pe buza ta.
Nu-mi vezi disperarea?
Îi prea mare distanța?
Îi prea mult timpul trecut?
Totul pământ, totul pierdut?
Ne temem chiar și de cuvânt,
De soarele în asfințit, în amurg.
Confundăm viața cu ceva sfânt,
Ne condamnăm la moarte pe rug.
Ne pierdem chiar și acum,
După atâta timp trecut.
Ne mulțumim cu o clipă
Și zburăm pe o aripă frântă.
Ne lăsăm duși de destin,
Ne îmbătăm din cupa plină de venin.
Chiar și când cerul ne cheamă,
Când totul pare senin.
Doar noi doi lipsim din ceata de îngeri!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Marica. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.