Beton armat
ne părăsesc toate pădurile
niciun copac nu ne mai vizitează
bătându-ne la geam
va trebui să desenăm cu livezi și păduri
pereții exteriori
direct pe tencuiala impecabilă
sau în inima noastră vom rătăci
ca într-o pădure a fantomelor
ultimilor arbori plecați definitiv
din privirile noastre țâșnesc securi ascuțite
nervoase...
așchiile nu ni se întorc în ochi, ci
fix în ochiul copiilor noștri care
vor privi un copac
așa cum privim noi astăzi
dinozaurii
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.