N-am să ştiu

n-am să ştiu acum cât braţ să-ţi întind,
cât pe contrasens aiurea să-ţi merg,
în ce răscruce de nevăzut să te aştept,
lutu-mi într-o doară de tine să-l leg.

prin ce aspiraţii sparte în uşi să aştept
şi-n ce fel respiraţia-mi pătrată sune
pe sub şanse speriate şi viralii caişi,
fruntea-mi în nesfârşit să se răzbune,

dar inventez fuga unui timp răsturnat
prin amiaza vieţii şi încruntata izolare;
mai jos de cercelul tău, mult mai jos
şi mai sus de stârcului picior relaxare.

sub influenţa cerului grav de calm
m-am internat umbră fără scăpare,
nopţilor fără garduri, fără ajunsuri
şi sfericelor foşnete perechi purtare.

n-am să ştiu niciodată cum să te trec,
ce iertări anume şi ce pasteluri...
cât de cosmic adâncul să ţi-l umplu
cu ieri şi azi, întors-reîntors în feluri.

nu ştiu acum cât braţ mi-a mai rămas,
cât cerc de ochi să lepăd şi să-ţi azvârl...
tăcut şi absent orelor popasuri-n derivă
cu pleoapa-mi mereu udă, mereu mâl.

nu ştiu în câte rotunde împart vederea
cea lungă, cea mare, aşa pe catedrale...
cum să divid anotimpul în blânde bucăţi,
de mine mai sus, de tine frumos mai în vale.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!